Index
Ecoturism
Prezentare
Acces - Cazare
Trasee turistice
Harti
Vizitare
Galerie foto
Meteo
Date generale
Istoric
Administrare
Regulament
Activitati
Cercetare
Contactati - ne !
Link
Asociatia Speologica
EXPLORATORII
Rezervatii Naturale
Parcul National
Semenic
Cheile Carasului
Parcul National
Cheile Nerei - Beusnita
Parcul Natural
Portile de Fier
Geoparcul Anina
Acces la Apa Nepoluata
REGULAMENTUL REZERVATIEI NATURALE PESTERA COMARNIC
varianta pdf si doc arhivate, faceti clik pentru download
CAPITOLUL I Infiintare, scop, limite, zonare, management.
ART 1.
Rezervatia Naturala Pestera Comarnic a fost declarata de catre Academia Romana in 1947, reconfirmata de catre Consiliul Judetean prin HCJ nr 8/20.12.1994 si de catre Guvernul Romaniei prin Legea 5 / 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate, face parte din "zonele naturale protejate de interes national". Este incadrata conform Legii 462 ca Rezervatie Naturala, categoria IV IUCN, clasa C.
ART 2.
Scopul este sa mentina starea naturala nealterata a pesterii in viitor, pentru beneficiul publicului larg, a resurselor speogenetice si biologice.
ART 3.
Limitele ariei sunt proiectia la suprafata a galeriilor subterane cunoscute in prezent si in viitor, descrise amanuntit in planul de management al pesterii.
ART 4.
Pentru asigurarea eficienta a protectiei, limitele zonei tampon a Pesterii Comarnic sunt reprezentate de bazinetul paraului Ponicova care face parte din Parcul National Semenic - Cheile Carasului, partial si din zona speciala de conservare.
ART 5.
Zonarea interna este functie de necesitatea de conservare a resurselor speogenetice, protectia faunei si activitatile de turism, speoturism:
- Zona I Protectie si conservare : toate galeriile laterale, puturile si hornurile situate pe nivelul fosil, subfosil si activ, care nu sunt cuprinse in zona II sau III. Sunt permise urmatoarele activitati: protectia faunei, conservare speogenetica, cercetare stiintifica.
- Zona II, Traseul speoturistic : Galeria Arcuita, Avenele de la Insurgenta Ponicova. Sunt permise urmatoarele activitati: protectia faunei, conservare speogenetica, cercetare stiintifica, instruire, speoturism.
- Zona III, Traseul ecoturistic : Sectoarele de galerii cuprinse intre Intrarea Comarnic, Sala Mica cu Blocuri, Sala Zebrelor, Sala Mare cu Blocuri, Sala cu Argila, Muzeul, Galeria Lapiezurilor, Zidurile Chinezesti, Sala de Cristal, Sala Domului, Galeria Cotita, Intrarea Ponicova. Sunt permise urmatoarele activitati: protectia faunei, conservare speogenetica, cercetare stiintifica, educatie, turism.
ART 6.
(1) Responsabilitatea administrarii sitului revine Regiei Nationale a Padurilor, Directia Silvica Resita prin Administratia Parcului National Semenic - Cheile Carasului. Pentru o gestionare cat mai eficienta, se acorda custodia unui ONG de mediu specializat in speologie. (2) Planul de management al pesterii este realizat in concordanta cu planul de management al parcului si este document oficial, respectarea lui fiind obligatorie pentru toate persoanele fizice si juridice care sunt proprietari, administratori de terenuri si care desfasoara activitati in sit sau zona tampon.
ART 7.
Activitatile in sit si in zona tampon sunt avizate de expertii voluntari ai ariei, administratia parcului si aprobate de Consiliul Stiintific al Parcului.
ART 8.
Activitatile de planificare a gestionarii si dezvoltarii infrastructurii sitului se fac si cu consultarea Consiliului Consultativ al Parcului.
CAPITOLUL II Reglementarea activitatilor in arie
ART 9.
Toate activitatile se desfasoara in prezenta ghidului avandu-se in vedere un impact minim asupra sitului, respectand Charta Speo, emisa de Federatia Romana de Speologie in anul 2002, care se refera la comportamentul in subteran al speologilor;
ART 10.
Cercetarea stiintifica se desfasoara in sit numai cu aprobarea administratorului si custodelui. Pentru cercetari care pot afecta situl este necesar avizul Consiliului Stintific care poate consulta Institutul de Speologie Emil Racovita.
ART 11.
Studiile se desfasoara cu prioritate pentru realizarea activitatilor prevazute in planul de management.
ART 12.
Activitatea de cercetare speologica si ridicare topografica este singura activitate permisa a se desfasura in orice zona a sitului cu conditia generarii unui impact minim care va fi eliminat prin masuri de restaurare de catre exploratorii.
ART 13.
Toate cercetarile se efectueaza in baza unui contract prin care solicitantul se obliga sa furnizeze administratorului/custodelui, toate datele rezultate.
ART 14.
Activitatile educative se desfasoara fara a aduce prejudicii mediului evitandu-se poluarea fonica.
ART 15.
Activitatile de instruire se desfasoara numai in prezenta unui coordonator care este raspunzator pentru asigurarea masurilor necesare in vederea prevenirii accidentelor.
ART 16.
Echipamentul colectiv si individual se foloseste in conformitate cu normele stabilite de Federatia Romana de Speologie
ART 17.
Turismul se desfasoara numai in prezenta ghidului pe traseul delimitat, stabilit in planul de management. Orice abatere de la traseul stabilit se considera prejudiciu asupra mediului speleal.
ART 18.
Numarul de turisti ai unui grup nu poate depasi 30 persoane/vizita decat daca exista un ghid insotitor. Ghidul insotitor este o persoana voluntara instruita de administratorul/ custodele rezervatiei pentru a ajuta ghidul oficial fara de care nu poate insoti turistii.
ART 19.
Speoturismul se desfasoara in galeriile desemnate in planul de management. Numarul maxim de vizitatori/vizita este de 10 persoane care trebuie sa aibe echipamentul speologic in conformitate cu normele stabilite de Federatia Romana de Speologie.
ART 20.
Activitatile de protectie, conservare si restaurare se efectueaza fara a avea impact negativ asupra unor forme de viata (lipiciuri artificiale toxice, substante de curatire a formatiunilor - detergenti) si fara a afecta mediul fizic.
ART 21.
Sunt interzise urmatoarele activitati:
- patrunderea in pestera fara ghid
- depasirea marcajelor ce delimiteaza traseele de parcurgere
- desprinderea de grup
- introducerea animalelor domestice
- ruperea si extragerea de formatiuni din pestera
- atingerea/murdarirea formatiunilor
- iluminarea cu torte
- poluarea fonica
- lasarea deseurilor de orice tip in pestera
- atingerea/deranjarea liliecilor
- utilizarea bombelor de magneziu la fotografiere
- patrunderea in zona puternic concretionata cu echipament murdar si cu incaltaminte ce lasa urme pe calcit;
- introducerea de materiale si substante care nu fac obiectul cercetarii si/sau actiunii specifice
- prelevarea de probe fara existenta unui acord explicit, scris, prealabil;
- abandonarea capcanelor biospeologice
- efectuarea de sapaturi sau derocari fara aprobare prealabila explicita;
- degradarea/distrugerea aparatelor care fac obiectul unor cercetari si monitorizari.
- nerespectarea cerintelor ghidului
ART 22.
Activitatile de silvicultura, pasunat si alte activitati de la exteriorul sitului - zona tampon se desfasoara in asa fel incat sa nu schimbe caracteristicile fizico-chimice si biologice ale Paraului Ponicova.
CAPITOLUL III Sanctiuni
CAPITOLUL IV Dispozitii finale
ART 23.
Incalcarea dispozitiilor prezentului regulament atrage, dupa caz, raspunderea contraventionala, penala, materiala sau civila conform legislatiei in vigoare.
ART 24.
Aplicarea sanctiunilor se face de catre personalul imputernicit al APNSCC, Garda de Mediu, Politie.
Asociatia Speologica Exploratorii
Str. Sportului, Nr 5, Sc 3, Ap 3, Cod 320110, Resita,
Caras - Severin, Romania
Telefon 0721147774, 0742028406
e-mail :
aser_ro(at)hotmail.com
www.exploratorii.ro
e-mail webmaster :
itdep_er(at)yahoo.com
Copyright © ASE 2003 - 2010
Dreptul de autor si politica de proprietate intelectuala
|
Declaratie de confidentialitate
|
Termeni si conditii